Istoric

              Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” - Iaşi a fost înfiinţată în 1998 ca urmare a solicitării enoriaşilor din cartierul Tătăraşi, zona Ciurchi - Flora, care nu aveau un locaş de închinare în apropiere. Cu data de 1 decembrie 1998 a fost numit ca Preot Paroh părintele Dumitru Boboc, având ca primă misiune identificarea unui loc de biserică. După mai multe încercări, în data de 22 februarie 1999 Consiliul Local Iaşi a aprobat darea în folosinţă pentru construcţia unei biserici a unui teren aflat între blocurile A3 şi P6, strada Vasile Lupu. Pe 4 aprilie acelaşi an Prea Fericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit locul de biserică. În august 2001 s-au început efectiv lucrările de construcţie, iar pe 13 octombrie 2002 s-a sfinţit demisolul, unde se slujeşte pînă în prezent. În anul 2008 s-au terminat lucrările de construcţie, iar începând cu luna decembrie a aceluiaşi an se execută lucrările de pictură (1700 mp). Estimăm că în anul 2012 acestea se vor finaliza şi atunci, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, va avea loc şi sfinţirea bisericii.